Domnilor patroni...înainte de a posta o ofertă cu privire la un post de șofer autocamion, în nume propriu (deși ceva-mi spune că asentimentul e general), vă cer să:
1. Întrebați-vă de câteva ori și răspundeți-vă sincer la întrebarea: ''Eu aș lucra pe banii/în condițiile astea?''... continuați cu postarea ofertei doar dacă răspunsul sincer este ''Da'';
2. Dacă adresa de email a companiei dvs. este de Yahoo!... căutați-vă șoferi pe Google. Aici e o comunitate serioasă, iar companiile ''de buzunar'' cu glume proaste prezentate ca oferte de muncă, vor fi tratate ca atare (dealtfel în conformitate cu politica portalului utilizat pentru email-ul gratuit);
3.Înainte de toate, insist să vă măsurați nasul, cât mai exact posibil și să menționați valoarea între paranteze alături de username-ul folosit pe acest forum. În felul acesta putem pleca de la premisa că un om care-și cunoaște lungul nasului, nu va cere niciodată seriozitate de la angajați atunci când nici el nu este. Și totodată, măsurători ulterioare pot confirma dacă discursurile și poveștile dvs. au provocat modificări ale dimensiunilor din paranteze.;
4. De asemenea, recomand o perioadă de abstinență de la alcool, fumat (de orice fel), injecții sau orice alte forme de înnebunire a creierului, cu cel puțin 48 de ore înainte de a posta o ofertă pe forum. În plus, pentru rezultate bune, recomand cu căldură privitul în jur în tot timpul ăsta. Dacă sunteți lucid și priviți în jurul dvs. vă veți da seama imediat de mizeriile pe care le propuneți. (Ignorați vă rog ofertele de până acum pe acest forum, acelea sunt, după cum am spus, venite din partea unor lunatici, fără nici un contact cu realitatea. Dvs. nu trebuie să fiți la fel.);
5. Și pentru numele lui Dumnezeu, renunțați la impresiile că 50+ de camioane ''e o companie mare''. Nu este. Nici 100+ de camioane. Mărimea unei companii este dată de lungimea totală a zâmbetului de pe buzele angajaților, în orice moment ai face măsurătoarea. De unde v-a venit ideea că zâmbetul dvs. e cel mai mare ?(pentru că în companiile dvs., sunteți singurul care râde). Deci vă rog, fumurile astea sunt pentru când mergeți în concediu și vreți să impresionați vreo cameristă de hotel... noi aici ne putem pi*a oricând pe oricare din companiile dvs. Facem pariu?;
6. Dacă sunteți un intermediar pe piața muncii, aveți măcar bunul simț și editați ofertele pe care le postați. Sau faceți efortul și înțelegeți-le. Că a da copy-paste, fără să aveți nici o idee despre ce e vorba acolo e o mare jignire pentru noi. Mai ales când vă sunăm și ne spuneți că vom ''dormi în tir''. Iar suzetele alea cu voce plăcută la telefon, ar face bine să-și vadă de unghii și alte îndeletniciri specifice și să lase un bărbat care vorbește limba noastră să ne mintă ce și cum. Vom suporta mai ușor rahatul care ni-l serviți.;
7. Și încă ceva... vă rog să nu uitați că este foarte posibil ca integritatea dvs. fizică să se modifice, prin procese dureroase, atunci când realitatea din teren este diferită de cea prezentată la birou. În fond și la urma urmei dvs. sunteți cei care împingeți tot mai mult limitele răbdării printre noi... inevitabil careva, undeva va ceda. Ca un baraj pe un lac de acumulare... cedează și ia tot cu el la vale... camion, documente, urechea și piciorul dvs... Sper că nu credeați că titlul de ''Asociat unic'' vă face indestructibil, căci nu vă face. Și oricum, levierul nu știe carte...