Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Postări Recomandate

  • Administrators
Postat

    Un bărbat de 60 de ani, din Haţeg, care se întorcea din Franţa la volanul unui camion şi care ar fi fost amendat în Ungaria cu 3.000 de euro, întrucât nu ar fi respectat timpii de odihnă, a murit, miercuri, după ce i s-a făcut rău la un ghişeu CNADNR din vama arădeană Nădlac.

    Conform unor surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), un bărbat s-a prezentat, miercuri, la ghişeul instituţiei din Vama Nădlac pentru formalităţi.

    Şoferul era agitat şi se plângea angajaţilor şi martorilor că a primit o amendă în Ungaria, echivalentul a 3.000 de euro, pentru abateri la tahograf, respectiv pentru că nu ar fi respectat timpii de odihnă. "Dintr-o dată, a acuzat dureri puternice în piept şi a căzut", a declarat un martor.

    Mai mulţi şoferi aflaţi acolo au sunat la 112, iar un echipaj SMURD a sosit la faţa locului, însă manevrele de resuscitare nu au reuşit. "Imediat ce s-a primit o sesizare de la colegii din punctul de frontieră, un echipaj s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări, reieşind că bărbatului i s-a făcut rău, iar în pofida intervenţiei medicilor a decedat", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.

    Conform poliţiştilor, şoferul avea 60 de ani şi era din Haţeg, el revenind în România cu un camion, după o călătorie în Franţa, de unde a adus două utilaje agricole. Medicii legişti arădeni urmează să stabilească exact care a fost cauza decesului.

  • Members
Postat

Of,of,da pai l-au oprit pentru ca nu a putut dovedi cum a ajuns in franta si i.au sechestrat camionu,el in prealabil fiind dus de fiul sau cu masina personala,pur si simplu,nu s.au lasat convinsi ca el nu a condus in ultimele 28 de zile si a cedat.Ah da si el era patronul!

  • Members
Postat

Dumnezeu S-al ierte........pacat ca pt o amenda a intrat in pamant......beeep aia distrug vietile oamenilor cu asa amenzi......era omu cu masina lui personala din cate am inteles de la niste colegi care il stiau.......

  • Members
Postat

De ce nu luati nume si faceti reclamatie ?

Cand am vazut topicul asta sincer mi-a venit sa plang pt omul acela , pt ca oamenii sunt CRUZI !

Dumnezeu sa il aibe in paza si sa se odihneasca !

sxn, editor

  • Moderators
Postat

Discutia degenereaza. Nu o sa las sa se intample asta.

O sa sterg mesajele care provoaca alte discutii.

O leaca de respect nu strica, zic eu.

O sa-mi sterg scisoarea dupa ce va exprimati compasiunea!

  • Members
Postat

condoleante familiei

regulamentele si legile sunt facute sa fie respectate intodeauna nu doar cand ne convine, asa ca nu mai aruncati cu invective ! ! !

  • Members
Postat

imi pare rau daca am suparat pe  cineva,dar nicidecum nu ma gindeam ca adevarul supara,SCUZE SXN dar sa mori ,poate nevinovat nu e o gluma si nici sa fii jegmanit,multumesc si inca odata scuze dar parerea despre H ramine aceiasi

  • 2 weeks later...
  • Members
Postat

DUMNEZEU sa-l ierte!! ptr ca pe pamant a gresit si nu a respectat legea.nu e vorba de 'jecmaneala' este vorba ca altii nu sant 'balcanici' si nu merge cu'hai sefu sa ne intelegem'...ai gresit- platesti ptr ca sa nu plateasca altii cu viata sau cu sanatatea daca tu din nerespectarea legii ajungi sa adormi la volan.! de ce oare nu putem sa scapam odata comportamentul'manelist'???credeti k aia au dat 3000 euro amenda ptr depasire 5 min a programului?? ma indoiesc....oricum D-zeu sa-l ierte ..a platit prea scump greseala!!RESPECT si DRUMURI BUNE!

  • 3 weeks later...

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.