La noi sunt codri verzi de brad

Si campuri de matasa,

La noi atatia fluturi sunt

Si-atata jale-n casa.

Privighetori din alte tari

Vin doina sã ne-asculte,

La noi sunt cantece si flori

Si lacrimi multe, multe...

Pe bolta, sus, e mai aprins

La noi, batranul soare,

De când pe plaiurile noastre

Nu pentru noi rasare...

La noi de jale povestesc

A codrilor desisuri

Si jale duce Muresul,

Si duc tustrele Crisuri.

La noi nevestele plangand

Sporesc pe fus fuiorul,

Si-mbratisandu-si jalea

Plang si tata, si feciorul.

Sub cerul nostru-nduiosat

E mai domoala hora,

Cãci cantecele noastre plang

In ochii tuturora.

Si fluturii sunt mai sfiosi

Când zboara-n zari albastre,

Doar roua de pe trandafiri

E lacrimi de-ale noastre.

Iar codrii ce-nfratiti cu noi

Isi infioara sanul

Spun ca din lacrimi e-mpletit

Si Oltul, biet, batranul...

Avem un vis neimplinit,

Copil al suferintii,

De jalea lui ne-au raposat

Si mosii, si pãrintii...

Din vremi uitate, de demult,

Gemand de grele patimi,

Desertaciunea unui vis

Noi o stropim cu lacrimi...

Era Goga cel care scria aceste versuri.

|

nu e rea...daaa parca prea patriotica pentru vremurile astea cand ne lasam copiii acasa cu bunicii si muncim prin toata europa...

Nici nu era din vremurile astea. A scris-o prin 1930. Oamenii isi fac vremurile, zic eu.