Orice postat de eurobursatransport
-
TollRO, amanat din nou !
TollRO, amanat din nou ! Noul sistem de taxare rutieră va intra în vigoare la 1 octombrie 2026 Implementarea sistemului TollRO, noua platformă de tarifare electronică a utilizării infrastructurii rutiere din România, a fost amânată pentru a doua oară. Parlamentul a decis, prin votul final al Camerei Deputaților, ca noul sistem să intre în vigoare la 1 octombrie 2026, în loc de 1 iulie, termenul stabilit anterior. Decizia vine pe fondul necesității extinderii perioadei de testare și validare a sistemului, atât la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât și al furnizorilor de servicii care vor trebui să își adapteze propriile aplicații și platforme pentru conectarea la noua infrastructură digitală. O reformă amânată pentru a doua oară Introducerea sistemului TollRO face parte din procesul de modernizare a modului în care este taxată utilizarea rețelei naționale de drumuri și autostrăzi. Inițial, noul sistem trebuia să fie operațional la 1 ianuarie 2026. În 2025, Guvernul a decis însă amânarea implementării cu șase luni, stabilind ca data de lansare să fie 1 iulie 2026. Acum, prin modificările adoptate de Parlament, termenul este împins cu încă trei luni, până la 1 octombrie 2026. Potrivit inițiatorilor amendamentului, perioada suplimentară este necesară pentru efectuarea tuturor testelor tehnice obligatorii și pentru eliminarea eventualelor disfuncționalități înainte de lansarea oficială. Testele tehnice nu pot fi finalizate la timp Argumentul principal invocat de autorități este legat de calendarul foarte strâns al proiectului, determinat inclusiv de constrângerile de finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform explicațiilor prezentate în Parlament, versiunea de test a sistemului urma să fie livrată abia în luna iunie 2026, ceea ce nu permite efectuarea tuturor verificărilor necesare înainte de termenul de 1 iulie. TollRO, amanat din nou !
-
Timpii de conducere si odihna
Timpii de conducere si odihna1. Timpii de conducere și odihnă (Regulamentul UE 561/2006) Șoferii profesioniști trebuie să înregistreze activitatea utilizând tahograful. Conducere zilnică: Maximum 9 ore (poate fi extinsă la 10 ore de cel mult două ori pe săptămână). Conducere săptămânală: Maximum 56 de ore. Conducere pe două săptămâni: Maximum 90 de ore. Pauze: O pauză de cel puțin 45 de minute (sau două pauze de 15 și 30 de minute) este obligatorie după fiecare 4,5 ore de condus. Odihnă zilnică: Minimum 11 ore neîntrerupte, cu posibilitatea reducerii la 9 ore de cel mult trei ori pe săptămână. Reguli privind orele de conducere în UE și AETR Uniunea Europeană (UE) are norme stricte privind orele de conducere pentru șoferii de camion, pauzele obligatorii și perioadele de odihnă. Aceste norme, prevăzute în Regulamentul CE nr. 561/2006, au ca scop rezolvarea problemei oboselii șoferilor, care este una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere. Limita zilnică de conducere: țările membre UE și AETR impun ca orele de conducere a camioanelor să nu depășească 9 ore între două pauze. În plus, normele permit prelungirea până la 10 ore de conducere de două ori pe săptămână. Această limită este stabilită pentru a evita accidentele legate de oboseală și pentru a se asigura că șoferii sunt întotdeauna atenți la drum. Exemplu pentru 9 ore de condus pe zi: Exemplu pentru 10 ore de condus pe zi: Limita săptămânală de conducere: Șoferii de camion nu trebuie să petreacă mai mult de 56 de ore la volan pe parcursul unei săptămâni. Aceasta poate fi alcătuită din 9 ore de condus patru zile pe săptămână și 10 ore de condus două zile pe săptămână. Acest regulament contribuie la echilibrarea perioadelor de lucru și de odihnă pentru conducătorii auto, ceea ce duce nu numai la îmbunătățirea sănătății acestora, ci și la siguranța rutieră. Exemplu de 56 de ore de conducere pe săptămână (maxim): Limita de conducere pentru două săptămâni: Șoferii nu pot conduce mai mult de 90 de ore în total în oricare două săptămâni consecutive. Această regulă bi-săptămânală este menită să prevină oboseala prelungită a șoferilor. Este important de menționat că această limită se aplică indiferent de modul în care sunt calculate cele două săptămâni, fie că ne referim la perioada ce urmează sau la cea anterioară. După cum se poate observa din exemplul de mai sus, orele bisăptămânale pentru săptămânile 1 și 2 și săptămânile 3 și 4 sunt mai mici de 90 de ore și, prin urmare, se încadrează în limitele legale. În schimb orele săptămânale combinate pentru săptămânile 2 și 3 sunt peste limita legală de 90 de ore și, prin urmare, sunt ilegale. Timpii de conducere si odihna
-
Contravenţii şi amenzi noi RO e-Transport
Contravenţii şi amenzi noi RO e-TransportContravenţii şi amenzi noi de până la 100.000 de lei privind sistemul RO e-Transport, oficializate prin OUG 115 Încălcarea obligaţiei de declarare în sistemul RO e-Transport a datelor referitoare la transporturile internaționale de bunuri pentru a putea fi identificate prin codul UIT constituie contravenţie şi e pasibilă de amendă de la 10.000 de lei la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice, sau de amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice, precum şi de confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Obligaţia şi sancţiunile pentru încălcarea ei au fost introduse în legislaţie prin OUG 115 din 2023 care actualizează contravenţiile privind sistemul RO e-Transport, arată analiza Economica.net. Sistemul RO e-Transport Are ca scop monitorizarea, pe baza codului UIT, a transporturilor rutiere ale bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriu naţional şi a transporturilor rutiere internaţionale de bunuri, potrivit OUG 115 din 2023. Contravenţii şi amenzi noi RO e-Transport
-
Tahograf obligatoriu auto de 3.5 t
Tahograf obligatoriu auto de 3.5 tDin 1 iulie 2026 – tahograf obligatoriu pentru autoutilitarele de 3.5 tone.Ce înseamnă asta pentru piața de transport? Ce se schimbă Începând cu 1 iulie 2026, toate vehiculele comerciale între 2,5 și 3,5 tone folosite la transport internațional de marfă sau operațiuni de cabotaj în Uniunea Europeană vor trebui să fie echipate cu tahograf inteligent (generația a doua – G2V2). Până acum, aceste vehicule — frecvent utilizate pentru transporturi rapide, livrări urgente sau volume mai mici — nu intrau sub incidența acestor reguli. Măsura face parte din Pachetul Mobilitate, prin care Uniunea Europeană urmărește să asigure condiții de concurență echitabile și siguranță rutieră sporită între toate categoriile de transportatori. De ce se introduce tahograful Pentru a monitoriza timpii de condus și odihnă ai șoferilor. Pentru a reduce oboseala la volan și riscul de accidente. Pentru a alinia transporturile ușoare la aceleași reguli aplicate camioanelor peste 3,5 t. Pentru a preveni concurența neloială între operatorii care lucrează cross-border. Tahograf obligatoriu auto de 3.5 t
-
Tentative de fraudă online
Tentative de fraudă onlineAtenție la SMS-urile cu amenzi de circulație false! DNSC avertizează asupra unei noi fraude online ! Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor tentative de fraudă online sub pretextul unor amenzi de circulaţie false, transmite Agerpres. „Atenţie la fraudele online cu „amenzi de circulaţie” false! Cum funcţionează această tentativă de fraudă? Potenţialele victime primesc un "SMS amenda" care pretinde că provine de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, arată DNSC într-o postare proprie, indicand o frauda online, prin phising. Potrivit sursei citate, odată accesat link-ul, utilizatorului i se solicită introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului. Ulterior, pagina afişează faptul că a fost „identificată” o amendă asociată acelui număr şi solicită achitarea rapidă a unei sume, de exemplu 712 lei. „În realitate, scopul atacatorilor este colectarea datelor personale şi financiare ale utilizatorilor. Introducerea datelor bancare pe aceste pagini poate duce la compromiterea conturilor şi la pierderi financiare”, transmit specialiştii DNSC. Tentative de fraudă online
-
Soferii nu mai descarcă marfa nimănui !
Soferii nu mai descarcă marfa nimănui ! „Gata cu abuzul! Camera Deputaților a votat legea prin care șoferii nu mai descarcă marfa nimănui.” Plenul Camerei Deputaților a votat, cu un sprijin aproape unanim, proiectul de lege inițiat de deputatul Augustin Hagiu, prin care conducătorii auto din transportul rutier de mărfuri nu mai pot fi obligați să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate. Din cele 197 de voturi exprimate, 194 au fost pentru, cu o singură abținere și doi deputați care nu au votat. Este o lege care pune capăt unei practici abuzive ce afectează de ani buni mii de șoferi din România. Proiectul stabilește clar că obligația de a încărca sau descărca marfa revine beneficiarului transportului, furnizorului sau intermediarilor, nu șoferului. Măsura se aplică transportului contra cost cu vehicule de peste 12,5 tone, iar cei care impun șoferilor astfel de operațiuni riscă amenzi între 5.000 și 20.000 de lei. Soferii nu mai descarcă marfa nimănui !
-
Caut o casa de expediție sau o bursa de transport
eliminat,renuntati la reclama indirecta,blochez contul..daca doriti reclama pe forumul nostru luati legatura cu administratorul Calin,
-
ȘTIAȚI CĂ ?!?!
In Germania vehiculele cu greutate totală între 2,8 t și 3,5 t trebuie să respecte timpii de conducere și odihnă conform Reg. 561/2006? În cazul in care vehiculul nu este dotat cu tahograf soferii pot întocmi liste scrise de mână în care menționează numele șoferului, numărul de înmatriculare al vehiculului, timpii de conducere, pauzele, repausul zilnic sau saptamanal.
-
Repaus saptamanal normal , in deplasare , la hotel ?
ATENȚIE!!! Olanda interzice efectuarea repausului de 45 ore în cabina vehiculului. Asociația transportatorilor rutieri din Olanda - TLN, ne-a informat că Întrucât Curtea Europeană de Justiție a interzis efectuarea perioadei de repaus săptămânal normală de 45 ore în cabina vehiculului, Inspectoratul Mediului Ambiant și de Transport din Olanda va pune în aplicare această dispoziție. De la începutul lunii ianuarie, inspectoratul olandez va înmâna pliante (click aici) conducătorilor auto care se află în parcările din Olanda în zilele de sâmbătă și duminică. După o scurtă perioadă de informare, Inspectoratul va aplica sancțiuni conducătorilor auto care își efectuează perioada de repaus săptămânal normală (45 h) în cabina vehiculului. Amenda este de 1500 euro.
-
ATENŢIE ŞOFERI! Camioane peste 7,5 tone nu intră în Ungaria!
Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de marţi noapte şi până miercuri noapte, în perioada sărbătorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, au transmis autorităţile statului vecin poliţiştilor de frontieră români. Restricţii importante de trafic în Ungaria. Circulaţia camioanelor va fi interzisă, mâine, în ţara vecină. Şoferii vor fi obligaţi să staţioneze în parcările special amenajate până la încheierea restricţiilor de circulaţie, la ora 23.00. Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră din Oradea, măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională în Ungaria. Autorităţile au precizat că traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
-
Ce inseamnă cifrele si literele de pe anvelope
Flancul anvelopei conține multe informații importante care îți spun tot ce trebuie să știi despre cauciucurile tale. Numerele pot fi puțin intimidante pentru un ochi profan, așa că cea mai bună metodă de a citi/înțelege aceste marcaje este să luăm un exemplu și să îl studiem în detaliu. Anvelopa din imagine este P185/60R14. Primele cifre, respectiv 185 reprezintă lăţimea, în secţiune. Numărul 60 indică raportul dintre înălţime şi lăţime. Ultimul număr – 14 – indică diametrul roţii. Lăţimea Numerele din exemplu ne indică faptul că această anvelopă are 185 milimetri lăţime. Întotdeauna, primele numere din această serie se referă la lăţimea secţiunii anvelopei, adică distanţa dintre pereţii laterali/flancuri în milimetri, măsurată în partea de sus, deasupra benzii de rulare. Ca regulă generală, cu cât este mai mare primul număr, cu atât este mai lată anvelopa. Raportul înălțime/lățime Este raportul dintre înălțimea flancului și lățimea anvelopei. În exemplul de față, înălțimea flancului reprezintă 60% din lățimea anvelopei. Acest număr este unul dintre cei mai buni indicatori în alegerea unei anvelope, în sensul că, un flanc mai redus ca dimensiuni, să zicem 55 sau 50, asigură un răspuns mai bun la schimbările de direcție ale automobilului și, în general, o manevrabilitate mai bună. Flancurile înalte flexează în lateral, rezultând un grad de confort la rulare mai mare, în detrimentul manevrabilității. Flancurile înalte se regăsesc la anvelopele de off-road și vehiculele cu scop utilitar, în general. (R) Construcția internă „R”- ul se referă la construcția radială, metodă standard pentru producătorii de anvelope destinate automobilelor de pasageri, la nivel mondial, în ultimii 20 și ceva de ani. Înaintea anvelopelor radiale, majoritatea automobilelor erau echipate cu anvelope diagonale. Acestea din urmă, au inscripționat pe flanc litera B, sunt incă utilizate pentru câteva modele de camion, camionetă, furgonetă, motocicletă etc. Diametrul roții Acesta indică mărimea jantei pe care poate fi montată anvelopa, exprimată în inch. În cazul de față, singura janta pe care încape anvelopa din exemplu este una de 14 inch. Dacă ai de gând să treci la niște jante mai mari, ține cont de acest număr, trebuie să fie același cu diametrul noilor jante. Alte marcaje (82) Indicele de încărcare Acest indice indică greutatea maximă pe care o poate suporta din construcție, fiecare anvelopă. Cu cât este mai mare numărul, cu atât este mai mare și greutatea suportată. Este un indicator important, pentru că, înmulțit cu 4, el îți dă rezultatul greutății totale pe care o suportă un set de roți. În general, automobilele au înscris pe stickerul de pe stâlpul ușii șoferului, greutatea maximă suportată la plin, cu tot cu portbagaj și pasageri. Anumite vehicule sunt echipate cu anvelope inscripționate „XL”, vine de la „extra-load”, adică pot suporta o greutate mult mai mare decât anvelopele strandard. Trebuie să iei în considerare că există diferențe de măsurare între anvelopele din Statele Unite și cele din Europa la acest capitol. Dacă te afli în situații înlocuirii anvelopelor, ține cont și de acest indice pentru a evita o posibilă mare problemă. Dacă vrei o altă dimensiune de jantă, ține cont de faptul că o jantă mai mare pe un automobil, implică o anvelopă cu flanc mai mic. Asta se traduce și printr-un indice de încărcare mai mic, deoarece anvelopele cu profil redus au un volum de aer mai mic în ele, decât cele standard. Perna de aer din interior este cea care duce greutatea automobilului. Indicele de încărcare este important atunci când cumperi online anvelope noi, pentru că destul de mulți vânzători nu menționează care este sistemul folosit pentru măsurarea capacității de încărcare a anvelopelor. (H) Indicele de viteză Mulțumită acestui indicator, poți cunoaște viteza maximă cu care pneul a fost proiectat să ruleze pentru perioade de timp lungi. Litera „H” înseamnă că anvelopa rulează în siguranță până la viteza de 209 km/h, pe perioade îndelungate. Explodează dacă sari de această limită? Nu, nu imedit. Dar este posibil să se întâmple dacă mergi așa perioade îndelungate. Mai jos ai o listă cu indicii de viteză: S 180 km/h T 190 km/h U 200 km/h H 209 km/h V 240 km/h *Z peste 240 km/h *W 270 km/h *Y 299 km/h *(Y) peste 299 km/h *Indicele „Z” a fost cel mai mare existent o perioadă de timp, dar odată cu apariția și dezvoltare noilor tehnologii și automobile, cele mai mari rating-uri au devenit „W” și „Y” rating. De asemenea, există și marcajul „ZR”, care indică tot o viteză maximă foarte mare, folosit câteodată și în combinație cu W sau Y. Astea ar fi supreme, peste ele nu se poate momentan. Codul DOT Acest cod este utilizat de Departamentul de Transporturi (DOT) din Statele Unite pentru a urmări anvelopa, din faza de producție, în cazul unor rechemări sau retestări. Dacă un pneu se dovedește a fi defect, acest cod ajută la depistarea traseului și cumpărătorului final, astfel încât acest din urmă să fie informat despre problemă. La finalul codului DOT vei găsi un grup de patru cifre. Este data de fabricașie a pneului. Primele două cifre indică numarul săptămânii din an, iar ultimele indică anul fabricației. Spre exemplu, dacă ai pe pneu numarul 1616, acesta a fost produs în săptămâna a 16-cea din 2016. Dacă descoperi un cod de trei cifre, ai de-a face cu o anvelopă fabricată înainte de anul 2000. De exemplu, codul „145” indică faptul că a fost fabricată în săptămâna a 14-cea a celui de-al cincilea an al deceniului. Nu se poate spune sigur dacă este vorba despre 1995 sau 1996. Unele anvelope produse în anii 1990 pot avea un triunghi după codul DOT, pentru a preciza deceniul. Este indicat și recomandat ca anvelopele mai vechi de 6 ani să fie înlocuite, indiferent de gradul lor de uzură. În anumite cazuri, codul DOT poate fi localizat pe fața interioară a pneului, fiind necesară verificare la o vulcanizare. Presiunea de aer maximă Acest număr se referă la volumul maxim de aer pe care îl acceptă un pneu fără a fi afectat. Totuși, el nu exprimă presiunea recomandată de rulare, aceasta se găsește înscrisă în manualul de utilizare al automobilului și pe stâlpul ușii șoferului. Indicele de tracțiune Se găseşte pe toate anvelopele moderne. Poate fi notat ca AA, A, B sau C. Indică o apreciere/evaluare a comportamentului pneului la frânare în linie dreaptă, pe suprafață udă Cea mai bună performanță, cel mai bun comportament este notat cu AA, la polul opus fiind C. Indicele de temperatură Acesta se referă la abilitate pneului de a rezista la căldură la viteze mari. De la cel mai bun, la cel mai slab, marcajele sunt: A, B și C. Uzura benzii de rulare Rating Ai putea vedea cuvântul „TREADWEAR” pe flancul anvelopei urmat de un număr ca 120 sau 180. Este indicele de rezistență/durabilitate a profilului de rulare, testat și notat în comparație cu un standard. Numărul de referință/standardul este 100, deci un pneu cu indice 200 are o durată estimată de exploatare mai lungă cu 80% mai mare decât cea estimată ca standard, în timp ce un pneu cu rating 80 va avea o durată de exploatare sub durata estimată standard. Suplimentar față de cele de mai devreme, iată o listă cuprinzătoare cu alte marcaje regăsite pe flancurile anvelopelor: „Star”: pneuri originale pentru BMW A/S: Pneu All-season A/T: Pneu All-terrain B: construcţie diagonală, regăsită des la aplicaţiile pentru motociclete. C: Pneu pentru vehicul comercial / de pasageri passenger BSW: Black SideWall C: Comercial; pneuri pentru utilitare ușoare. Similar cu LT (jos) E4: Pneu conform standardelor ECE. Litera E, mai jos. EL: extra load, greutate suportată mare; pneu destinat vehiculeor cu greutate mare FR: Flange Rib – anvelope cu flancurile ranforsate, pentru protecția buzei jantelor H/T: Pneu Highway/terrain. Destinat SUV-urilor și autovehiculelor 4×4 – au un profil mai puțin agresiv decât anvelopele pentru off-road, astfel încât să se poate rula civilizat și pe șosea LT: Pneu pentru utilitare ușoare. M0: Pneu original pentru Mercedes-Benz M+S sau M&S: Pneu Mud and Snow – pentru noroi și zăpadă Made in …: țara de fabricație MFS: Max Flange Shield – pneu care are un inel de cauciuc în zona buzei jantei, pentru a o proteja M/T: Pneu Mud/terrain de noroi şi off-road mai blând. Asemănător cu A/T N(number): Pneu original pentru Porsche. OWL: Outline White Lettering – Inscripţiile de pe flancul anvelopei sunt scrise cu alb P: Pneu pentru vehicule comerciale / de pasageri RB/RBL: Raised Black Lettering – Inscrisul de pe flanc este cu negru şi în relief RF: Reinforced tyres – Anvelope ranforsate RIB: pneu care are un inel de cauciuc în zona buzei jantei, pentru a o proteja. La fel ca MFS RW/RWL: Raised White Lettering – Inscrisurile de pe flanc sunt în relief şi cu alb SFI, or Inner: Side Facing Inwards; Inscrisul se regăseşte pe faţa interioară la anvelope cu profil de rulare asimetric. SFO, or Outer: Side Facing Outwards; Indică partea care vine în exterior, la faţă, pentru anvelopele cu profil de rulare asimetric SL: Standard Load – Pneu pentru utilizare normală SUV: Pneu pentru SUV / 4×4 TL: Tubeless – Pneu fără cameră TT: Tube-type – Pneu cu cameră TWI: Pneu cu indicator de uzură a benzii de rulare WSW: White SideWall – Pneu cu flanc alb XL: eXtra Load; Pneu pentru vehicule foarte grele. Similar cu EL Săgeți: indică direcția de rotație la pneurile cu banda de rulare direcțională Pentru anvelopele run-flat, mai jos este o listă cu inscripțiile: DSST: Dunlop Self Supporting Technology EMT: Goodyear Extended Mobility Tyre RFT: Bridgestone Run Flat Tyre ROF: Run On Flat RSC: Runflat System Component SSR: Continental Self Supporting Runflat ZP: Michelin Zero Pressure
-
Noul cod rutier va intra in vigoare !!!
Legea circulației prevede pedepse drastice pentru şoferii neatenți și indisciplinați. Noua prevedere legislativă ce va intra în vigoare începând de vineri se remarcă prin creşterea de zece ori a amenzilor sau transformarea amenzilor neplătite în suspendarea permisului. Şoferii se vor gândi de două ori înainte de a lua decizia de a vorbi la telefon în timp ce se află la volan. Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum. Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile. În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani. Noul Cod Rutier mai prevede că dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”. În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Potrivit noului Cod Rutier, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare. Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie. Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt pornite. De asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancţionaţi şi şoferii care sunt implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Şoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roşie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4.000 de lei. O altă prevedere a noului Cod Rutier face referire la transportul copiilor. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale. De asemenea, copiii cu o înălţime de cel mult 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaun. Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor.
-
placute de mase si dimensiuni...
altele...Placutele de dimensiuni si mase; adica multi dintre producatori doteaza din fabrica masinile noi cu aceste placute si deci nu mai trebuie sa fie dotate si cu cele obligatoriii de la RAR... SUCCES !!! numele unui utilizator nu poate fi identic cu al unei firme sau alt site....blochez subiectul.luati legatura cu un administrator pentru deblocarea subiectului si schimbarea numelui..succes
-
placute de mase si dimensiuni...
Stiati ca in cazul in care un vehicul este dotat cu placuta/placute din care rezulta toate informatiile necesare privind masele si dimensiunile acestuia nu mai sunt necesare si altele?!